Aproximativ 30–35 de studenți internaționali ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) nu au reușit să revină la timp în România după vacanța dintre semestre, din cauza situației de securitate din regiune și a perturbării transportului aerian. Potrivit reprezentanților universității, studenții provin din state precum Qatar, Emiratele Arabe Unite, Iordania și Liban. Majoritatea sunt cetățeni ai acestor țări, însă au familiile stabilite acolo și urmează programe de studii la Galați.
„Aceștia au plecat în vacanța dintre semestre, perioadă care a coincis și cu luna Ramadanului, pentru a-și vizita familiile. În momentul în care au încercat să se întoarcă la studii, s-au confruntat cu anularea zborurilor și închiderea unor aeroporturi, ca urmare a situației de securitate din regiune. Instituția noastră monitorizează îndeaproape situația și menține legătura permanentă cu studenții afectați, oferindu-le sprijin și flexibilitate academică până la normalizarea condițiilor de transport și siguranță”, a transmis Aljabwobi Hatem, președintele Ligii Studenților Străini din Galați din cadrul Universității „Dunărea de Jos”.
Articolul Zeci de studenți străini ai UDJG, blocați în Orientul Mijlociu apare prima dată în Reperul.

7 luni în urmă
13







Romanian (RO) ·